Totu-i vechi…

Conform unor statistici, migrarea românilor către alte ţări europene şi nu numai este alarmantă. Scena economico-politică dezolantă a ţării îi aruncă pe mulţi dintre români într-o situaţie precară, fapt ce conduce la evadarea lor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Românii sunt atât de îngrijoraţi de starea lor financiară, încât, cu gândul la viitorul copiilor îşi construiesc vise peste hotare, sperând în vremuri mai domestice, dacă nu chiar normale, când generaţiile următoare vor fi capabile să zidească o societate solidă sub toate aspectele ei. Dar cu ce? În prezent, cetăţenii acestei ţări se zbat în agonie, neavând vreo speranţă că mâine le va fi mai bine. Dacă au dispărut sursele veniturilor, adică locurile de muncă, încotro să se îndrepte cei ale căror familii îşi duc zilele într-o sărăcie cumplită?

Situaţia este jalnică în toate domeniile. Tinerii care studiază în facultăţi şi se pregătesc pentru o meserie anume, se trezesc că nu îşi pot exercita funcţiile, din simplul motiv că n-au unde. Şi aşa devin nişte amărâţi de comercianţi sau cărăuşi, plătiţi asemenea muncitorilor necalificaţi, că de, dacă nu-ţi convine, pleacă! Aşa le spun patronii tinerilor cu zel, care vor să schimbe cât de cât ceva în societatea aceasta furibundă. Atunci, dezamăgiţi şi sătui de abuzurile la care asistă, îşi iau lumea în cap, nemaiprivind în urmă şi pleacă încotro văd, doar-doar vor avea parte de respect şi de un loc de muncă decent, plătit ca atare.

Ne mai mirăm de ce a scăzut natalitatea, aşa încât profesorii nu vor mai avea în curând, cui să predea? Doar nişte indivizi inconştienţi ar mai dori să-şi întemeieze familii şi să mai aibă şi copii, în vremurile acestea vitrege, când omul e descurajat să muncească onest, dându-i-se cu barda în cap, ori punându-i-se pumnul în gură, ca să nu-şi spună păsurile, ori să-şi ceară drepturile! Lumea e cu susul în jos, iar indivizii au luat-o razna!

Sistemul de valori este răsturnat. Foştii nomenclaturişti, ciracii şi slugoii ceauşişti, după ce au stat ascunşi în perioada primului Crăciun liber de comunism, au revenit în forţă, înscriindu-se în partide politice şi dezvoltând în paralel afaceri, de cele mai multe ori pe banii statului şi în defavoarea acestora. Oamenii cinstiţi, muncitorii vechiului regim s-au trezit fără loc de muncă, după ce privatizarea întreprinderilor în care îşi desfăşurau activitatea au avut drept consecinţă tocmai închiderea cu bună ştiinţă. Lichidarea marilor uzine şi combinate, pe motiv că lucrau în pierdere era doar scuza. Dar drumarii? Dar CFR-iştii? Eu cum ar fi putut lucra în pierdere? Despre agricultura românească s-a vorbit la modul superlativ în anii ceauşişti. Producţiile record la hectar erau doar pe hârtie, însă acest lucru nu înseamna nici pe departe că nu exista interes, ba din contră, aşa cum erau ele, CAP-urile şi IAS-urile reprezentau cu adevărat o forţă în agricultura românească, mecazată şi bine individualizată în aproape toate formele de relief.

Jaful naţional a atins toate domeniile de activitate şi întreaga populaţie a fost afectată. Nici acum, la mai bine de 25 de ani de marea schimbare, România nu a cunoscut progresul, din contră, lichelele care s-au cocoţat în erarhia politică şi în aparatul de stat, au făcut tot ce le-a stat în putinţă, ca prin intermediul trădării intereselor naţionale, să distrugă cu bună ştiinţă bruma de avuţie, pe care ţara o avea în decembrie 1989. Să nu uităm că în acel moment ţara nu avea nicio datorie externă, din contră, avea de recuperat bani de la alte state. În prezent, România are una dintre cele mai mari datorii dintre statele memebre ale UE.

La acest plan diabolic a participat şi participă şi presa. Practicarea jurnalismului după ureche a dus la apariţia unor noi „modele”. În realitate, personajele sunt de joasă speţă, fără nicio perspectivă a realităţii. Dau exemplul celor două mari trusturi de presă, şi anume Inact şi Pro, acolo unde patronii, cu mari probleme în justiţie, au ajuns într-un fel sau altul să se implice şi politic. Pe lângă faptul că aveau mari datorii la bugetul de stat, prin şcolile proprii de aşa-zişi profesionişti, pe care le-au creat, nu au făcut nimic altceva decât să crească în aceste pepiniere, oameni prost pregătiţi profesional, în schimb foarte sevili faţă de interesele patronului. Pentru salarii deloc de neglijat, absolvenţii acestor şcoli de aşa-zis media s-au transformat în nişte portavoci ale intereselor de partid, în detrimentul eticii şi deontologiei profesionale.

Nici schimbările politice la nivel de preşedinţie, realizate în toamna anului trecut nu au adus vreo schimbare. Proaspătul Iohannis, venit de nicăieri, ajutat de forţele politice occidentale, a fost numit în funcţie. Drept mulţumire, firme austriece şi germane au liber la contracte preferenţiale în România, iar aşa-numitul parteneriat cu Statele Unite, se dezvoltă pe orice alt plan, mai puţin pe cel economic. Scutul antirachetă nu e decât un alt pretext pentru care trupe străine să staţioneze cu efective şi tehnică în ţara noastră. De unde un aşa interes pentru România? Până acum, nu tot în acelaşi spaţiu carpato-danubiano-pontic am fost?

Anul 2015 este unul liniştit din perspectiva evenimentelor policite. Alegerile prezidenţiale de anul trecut au costat enorm, iar aceşti bani se cer recuperaţi. Aşa că, noi biruri vor fi inventate de aleşi, pentru ca poporul – acela cât a mai rămas aici – să fie în continuare stors şi răstors.

În astfel de condiţii, cuvântul „cultură” nu rămâne decât un termen de dicţionar, iar preocupările intelectuale şi educaţionale rămân din nou doar pe hârtie, ori sub forma unor noi promisiuni electorale, pentru următoarele scrutine. Într-o ţară, deşi din exterior bogată, sărăcia atinge de la an la an cote inimaginabile de secol XXI, iar paradoxurile devin banalul fapt divers. Dau un exemplu: sute de localităţi nu au reţea de apă potabilă şi canalizare, în schimb au internet de mare viteză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *