Intelepciunea cunoasterii

Cunoaşterea! Un cuvânt măreţ, scăldat în energie imaterială, fără de care am fi doar nişte fiinţe care consumă hrană din instinct, şi cam atât. Omul, însă, tinde către infinit, prin abordări obişnuite sau nonconvenţionale, în funcţie de genă şi de personalitatea pe care şi-a creat-o. Desigur, influenţele înconjurătoare cântăresc destul de mult în determinarea insului ca spectru superior, şi de aceea, educaţia primează şi în această privinţă. Şi totuşi, actualmente, datorită avalanşelor informaţionale, care ne inundă existenţa, sufocându-ne, chiar, e dificil pentru cineva să-şi îndrepte mintea către o cunoaştere corectă, vastă, dar constructivă, în ceea ce priveşte eul.

Direcţiile prezente în viaţa noastră, nu sunt altceva decât un imens labirint al cunoaşterii autentice, dar şi false, şi atunci discernerea între aceste două ecuaţii este îngreunată de imaginea deformată, pe care o percepem uneori despre ele. Poate era mai simplu pentru antici, deşi, fiecare societate şi perioadă temporală sunt dominate de anumite criterii filosofice, prin care omul îşi poate exercita dreptul la cunoaştere.

Aşadar, nimic nu e nou sub soare, numai că, în vremurile acestea, toate sistemele religioase şi filosofice sunt privite şi interpretate conform ideilor geniale, sau nebuneşti ale unora, care, deţinând un anumit statut politic, în special, reuşesc să imprime exegezele lor în conştiinţa ucenicilor. Fireşte, revelaţia divină încă salvează suflete de la căderea liberă în nimicul poleit cu aur al timpurilor actuale, numai că, prea mulţi dintre noi suntem deja într-o stare primejdioasă de apatie, când, obosiţi de atâtea căutări existenţiale, ne lăsăm duşi de valul nimicirii, fără să realizăm că am pierdut esenţa vieţii exact atunci când ne aflam lângă ea. Suntem învinşi de puterile malefice ale unor stăpâniri viclene, şi chiar dacă am conştientiza aceasta, tot ar fi greu să revenim la punctul terminus al călătoriei noastre către absolut. Unii sperăm că eforturile intelectuale şi spirituale de până acum, precum şi credinţa că binele va triumfa, ne vor elibera mintea de poverile colosale, pe care abia le mai ducem şi care ne limitează forţa cunoaşterii.

Dar ce e cunoaşterea? E un subiect mult prea amplu şi nu poate fi dezbătut chiar acum. Personal, consider că adevărata cunoaştere este cea lăuntrică, aceea care suprimă egoismul şi mândria şi lasă deplină libertate spiritului, spre a se înălţa către infinit, acolo unde îi este locul, de unde a venit aici, dar s-a rătăcit pentru puţin timp. Regăsirea sinelui este unicul drum al cunoaşterii veridice, prin care omul va ajunge la inocenţa primordială, şi, implicit, acasă. Aici suntem nişte străini debusolaţi, care caută fără încetare, şi, de cele mai multe ori fără succes, drumul înapoi. Suntem nesăbuiţii, care ne-am aventurat prea mult în largul mării, fără să ştim a înota, iar acum riscăm să devenim nişte corpuri inerte, ale căror suflete vor eşua în paradisul pierdut de pe pământ.

De ce atunci când privim cerul, ne învăluie o linişte misterioasă, plăcută şi serafică? De ce ne place să contemplăm înălţimile ameţitoare ale munţilor şi să ascultăm vuietul apelor cristaline? De ce tăcerea este singurul cuvânt care ne aduce pacea în suflet? De ce ne strigăm durerea în surdină, iar lacrimile ne inundă fiinţa, asemenea unei ploi binecuvântate, oferindu-ne răspuns unor întrebări însemnate? De ce nu simţim alinare decât atunci când ne ridicăm privirea către văzduh, unde căutăm cu insistenţă şi disperare acel ceva, pe care l-am pierdut demult? Chiar dacă lângă noi mai respiră cineva, suntem singuri pe deplin, iar această stare este realitatea pe care încercăm s-o ascundem cu înverşunare, minţindu-ne că suntem fericiţi şi nu ne lipseşte nimic. Ce trist, dar înfiorător de adevărat, în acelaşi timp!

Ca să mai îndulcesc puţin registrul acesta artistic, voi trece la un subiect interesant, abordat în prezent cu reţinere, şi anume, gnomii. Dacă răsfoim literatura de specialitate, vom afla că aceştia sunt fiinţe mici de statură, care ar locui sub pământ şi având menirea de a păzi nişte comori ancestrale. Gnomii apar în basme, uneori fiind prezentaţi ca nişte pitici năstruşnici, care trăiesc după propriile reguli, în păduri, nesupărând pe cineva. Iată de ce sunt nişte fiinţe interesante, tocmai pentru că se cunoaşte foarte puţine despre ele. Am mai scris despre entităţile subterane, fiind convinsă că nu sunt singura care ştie că mai există şi alte forme de viaţă pe pământ.

Anumite persoane au semnalat apariţia unor asemenea omuleţi, purtând în mâini lămpi, şi care, la un moment dat, au dispărut sub pământ, prin nişte galerii neexplorate încă, dar care, ar suscita un anumit interes din partea cercetătorilor avizaţi. De ce li s-au spus gnomi? Poate fiindcă ei chiar sunt remarcabili prin ceea ce fac. Poate că ei reprezintă înţelepciunea însăşi, aşa cum era ea la începuturi, nealterată de concepţii îndoielnice, care duc sigur către o prăbuşire fără egal. Am avea nevoie de gnomi, pe care, uneori îi vedem în ochii blânzi ai bunicilor, care ne spun poveşti despre fiinţe din trecut, despre lumi nevăzute, dar pure, în care numai iniţiaţii au acces. Nu ştim că, poate foarte aproape de noi, trăiesc fiinţe venite din alte dimensiuni, care încearcă să ne arate calea către pământul făgăduinţei, unde suferinţa se transformă într-o bucurie fără sfârşit, iar sufletul îşi simte propria prezenţă, ca şi când nimic n-ar mai conta, iar amintirile unei vieţi chinuitoare se risipesc în neant, lăsând loc doar sentimentului de linişte desăvârşită.

Cheia cunoaşterii este înţelepciunea, pe care numai unii dintre noi o găsesc, sau o primesc în dar, fiindcă ştiu cum s-o utilizeze în orice împrejurare. Înţeleptul vede dincolo de material şi percepe realitatea ca pe o înfăţişare posibilă, în care trebuie să se oglindească doar o clipă, fiindcă el se va reîntoarce în lumea de unde a venit. Trecerea sa prin acest spaţiu este doar o umbră a existenţei, căci sufletul său rămâne veşnic în locul sacru în care s-a născut, acolo unde îşi regăseşte pacea şi mântuirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *