Tu, draga bezna, deschide-ne ochii!

De 2000 de ani, România, a fost întotdeauna la marginea unui îndepărtat imperiu. La început au fost aici atât cuvântul bibliei, cât şi romanii, imperiul roman. După două războaie sângeroase, armatele şi hoardele lor au ocupat vechea Dacie, trasformându-i esenţial pe localnici, pe daci, după limba şi modul lor de viaţă. După aproape 160 de ani de ocupaţie, trupele romane s-au întors înapoi la Roma, cam la 2000 km, însă limba populară, obiceiurile şi sărbătorile au rămas vii şi au fost utilizate şi şlefuite pe mai departe de populaţia locală.

Peste secole a apărut în forţă un alt imperiu, musulamnii, turcii de la Constantinopol, denumitmai târziuInstanbul, care, între secolele 14 şi 19 au desfăşurat mereu războaie de ocupaţie împotriva celor ce între timp au devenit Principatele Române. Au fost vremuri grele, condiţiile de viaţă au fost crude şi oribile. Situaţia politică pendula permanent între perioade încordate de ocupaţie şi altele de independenţă, aşa după cum se decidea pe câmpurile de luptă. De data aceasta capitala imperiului era la doar 600 km. depărtare;de aceea influenţa orientală în viaţa socială a fost mai puternică.

În secolul 20 au venit aici germanii. În primul război mondial, dar şi în al doilea război mondial din secolul 20, armata germană a ocupat România pentru câţiva ani. În 1945 al treilea imperiu german a pierdut războiul şi locul lui ca putere de ocupaţie a fost luat timp de 45 de ani de sovietici.

De data aceasta, distanţa până la Berlin,centrul imperiului, era de 1000 Km. Dar capitala sovieto-rusă este şi mai departe, asemănător primei, Roma; de data asta, Moscova, la 2000 km depărtare.

Din 1990 – după lovitura de stat de la Bucureşti de la sfârşitul lui 1989 – începe iar în România o nouă eră capilatistă, se dezvoltă o situaţie socială democratizată forţat până la haos. Marile puteri par să nu mai poată exercita un control sigur asupra guvernului, astfel că în societate se crează impresia ciudată, ca şi cum americanii şi ruşii exercită aici în Romania un fel de dispecerat în interesele lor proprii.

Ceea ce s-a întâmplat în aceşti 22 de ani în societate, în cercurile politice, precum şi în aparatul de stat, depăşeşte orice imaginaţie. Involuţia situaţiei economice, corupţia generalizată, promisiunile politice din timpul alegerilor,- curate minciuni -, inflaţia înaltă, emigrarea forţei de muncă cea mai calificată î.a., au avut drept consecinţă naşterea unei ordini sociale distorsionate, a unei  mentalităţi de tâlhari la aşa-zişii îmbogăţiţi de război, şi a uneia de învinşi la milioanele de români săraci şi blânzi.

Din această perspectivă trebuie înţelese următoarele mele relatări de la marginea imperiului. Percepţia noastră colectivă este adânc marcată de o istorie de mamă vitregă. Acţiunile,  faptele şi gândurile noastre, par deseori surprinzătoare, dar şi aceste manifestări le explic printr-o devenire zbuciumată, prin valorile prescrise de afară pentru noi şi prin felul în care cei ce ne guvernează le traduc cu zel în viaţă, însă ciudat şi îndoielnic; distanţa dintre reglementările prescrise de cancelariile străine şi rezultatele transpunerii în viaţă este exorbitantă, oribilă, deseori chiar ridicolă.

 Peste secole poate fi trasă însă o concluzie certă, o constantă pentru 90% din întreg poporul român; permanenta sărăcie, ba chiar mizeria. O mizerie materială care atrage după sine şi mizeria morală. Românii au trăit, au visat şi au murit secole la rând numai în nevoi şi foame. Situaţia nu s-a schimbat nici astăzi, cu toate că suntem parte a UE şi în ciuda vânzării industriei către firme străine şi în ciuda pluripartitismului impus de marile puteri. Conform statisticii oficiale, o treime din popor trăieşte totuşi sub nivelul sărăciei, cu toate că de cinci ani ne numim naţiune europeană cu drepturi egale.

Ca o soluţie individuală şi rapidă pentru a scăpa de sărăcie, mulţi oameni disperaţi şi grăbiţi au ales furtul, tâlhăria, mita, frauda şi multe alte pungăşii. În ultimii ani, hoţia a devenit un semn distinctiv al românilor, atât în ţară, cât şi în străinătate.

În Austria circulă o vorbă: Atunci când un austriac surprinde un român în timp ce îi fură maşina, strigă:

– Ce faci borfaşule? Ai venit aici, ca să îi furi maşina? Am să sun la poliţie!

– Da! Îţi fur maşina, după ce tu mi-ai înşfăcat toate zăcămintele de petrol şi rafinăriile! Din păcate, poliţa ta nu poate să facă nimic împotrivă!

O caracteristică puternică a societăţii prezente este amestecul personajelor politice în economie, în afacerile statului. Afacerile cele mai bune şi cele mai înfloritoare se încheie între anumiţi oameni de afaceri particulari şi complicii lor din aparatul de stat.

În plus, din mijloacele media, auzim şi vedem permanent nenumărate şi incredibile fapte ruşinoase ale compatrioţilor noştri pretutindeni în Europa.

Împreună cu câţiva români, hoţia şi escrocheria au traversat antipozii. Televiziunea a prezentat recent cazul mai multori români emigraţi în Noua Zeelandă, care au estorcat mai mulţi pensionari naivi prin promisiuni false şi trucuri ingenioase.

Aşadar, hoţii de mare clasă descoperă insule noi!

O statistică mizerabilă de ultimă oră arată că în Marea Britanie peste 90% din furturile din bancomate sunt săvârşite de români. Este strigător la cer, dar cauzele sunt aici în ţară, unde au venit marile monopoluri internaţionale şi au golit-o de conţinut.

– Ura! Dragă lume, mare! Feriţi buzunarele! Venim!

Aceste fapte ticăloase merită multe povestiri şi romane. Situaţia morală şi materială a poporului este, după 22 de ani de democraţie, una ca după un război pierdut.

A fost un război, denumit revoluţie, care, la nivel stradal, a durat două săptămâni, însă guvernele care au urmat nu au fost în stare să înlăture urmările acelei revoluţii sau involuţii, indiferent cum i s-a spus.

În acel moment, armata a acceptat un rol revoluţionar, cu toate că era diletantă, şi pe baza unei propagande furibunde prin televiziune, a desfiinţat toate instituţiile legale ale statului socialist, şi-a împuşcat comandantul suprem şi a nimicit serviciile secrete naţionale; armata a acţionat  ca o forţă de ocupaţie străină, apoi a permis noilor forţe politice, adunate într-un studio de televiziune şi la fel de profund comuniste ca şi cele de dinainte, să organizeze alegeri şi o ordine pluripartitistă. Această situaţie a durat de la 22 dec. 1989 până la 10 mai 1990, totuşi, poporul nu îşi mai găseşte de atunci o evoluţie pozitivă, o perspectivă normală în privinţa viitorului său, o pace socială creatoare şi necesară.

În speranţa că în deceniile viitoare va fi altfel şi că majoritatea cetăţenilor români va gândi şi va acţiona ca cetăţeni europeni adevăraţi, merită să scriu acum despre acestă situaţie tulbure şi de cele mai multe ori absurdă şi să joc rolul unui reporter de la marginea imperiului.

Dar ca să nu vin în contradicţie cu milenara istorie a României, trebuie să menţionez faptul că şi astăzi capitala de care este dependentă România se află tot cam la 2000 km, la Bruxelles, capitala Uniunii Europene.

Surpriza este, că de data aceasta există un singur jandarm mondial, situat la 7000 km. distanţă, care domină şi orientează şi el viitorul României, conform intereselor lui. În prezent, destinele românilor sunt croite în trei capitale deodată: Washington, Bruxelles şi Moscova.

Principala bătălie se dă în prezent pentru exploatarea resurselor româneşti care au mai rămas. După ce ţara va seca, marile puteri vor ţipa că aici nu mai este democraţie şi se vor orienta spre alte ţări la fel de nedezvoltate.

Doamne ocroteşte-i pe români!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *