Vestitorii noii literaturi din ele patru zari

DIN CELE PATRU ZĂRI este un volum colectiv care a apǎrut la Editura Premier/Ploieşti /2011 – graţie scriitorului Marian Ruscu. Personal, presupun cǎ, o simplǎ prezentarea a celor patru tinere speranţe, va fi binevenitǎ. Gândindu-mǎ, din perspectiva argumentǎrii apariţiei volumului, nu-mi revine pentru început, decât relatarea acestei minuni. Minune datoratǎ Festivalului de Poeziei Râmnicu-Sǎrat/2011, prilej în care tânǎra noastra cenaclistǎ Raluca Marina Baciu a cucerit  editorul (pe scriitorul Marian Ruscu) prin recitarea uneia dintre poezii publicatǎ în revista Oglinda literarǎ, (revistǎ manageriatǎ de Gheorghe Andrei Neagu, scriitorul care şi-a prezentat mai tânǎrǎ colegǎ de cenaclu la acel festival de poezie). Dupǎ audiţie, Raluca Baciu a primit oferta editǎrii unui volum. Cum nu era pregatitǎ pentru acest lucru, editarea s-a produs în volum colectiv, aducându-şi alǎturi celelalte colege de cenaclu: Adelina Bǎlan, Raluca Dumitrache, Alexandra Herghelegiu (trebuie sǎ subliniez cǎ vârsta medie a acestor autoare este de… doisprezece ani!).

Prezentarea conţinutului acestui volum, s-ar dori  sǎ fie strong, convingǎtoare. Cele patru  crǎiese de la rǎsǎrit, Raluca Marina Baciu, Raluca Dumitrache, Adelina Cristiana Bǎlan şi  Alexandra Herghelegiu, aceste minunate copile au semnat paginile volumului colectiv alcǎtuit din creaţia lor artisticǎ. Poezie, prozǎ, eseu de introspecţie într-o manierǎ bine definitǎ. Cu un condei sigur, micile scriitoare atacǎ în forţǎ pagina, conform  generaţiei de cristal.Volumul este deschis de încercǎrile literare (reuşite) ale Ralucǎi Marina Baciu. Lirismul ludic folosit în prozǎ şi poezie penduleazǎ între neomodernism şi postmodernism (pot fi înscrise oriunde, cǎutǎrile nu s-au încheiat). Proza ca şi poezia create din imagini mataforice,  jongleazǎ timid, aproape insesizabil, mesaju,  fiind a doua motivaţie a creaţiei. Inocenţa urmǎreşte în primul rând dǎruirea puritǎţii sufleteşti, cucerind cu şi prin aceasta.Pǎrǎsind textele Ralucǎi Marina Baciu rǎmânem cu un zâmbet, şi, cine ştie, poate nu fel de cultivat ca al autoarei. Iatǎ un ex: ,,Ploaia a îmbrăcat o frunză/ s-a făcut rea şi a răpit-o/ nu-i mai dă drumul/Decît atunci cînd/ mă va vedea pe mine./Şi, cînd mă va vedea/ îmi va dărui/Frunza de argint./Iar eu voi face din roua ei/Un geamgiu în iulie. (GEAMGIU ÎN IULIE)

Alexandra Herghelegiu ne oferǎ poezie, atenţionând cǎ, este încǎ la vremea cǎutarilor şi, o distracţie bunǎ e oricând prefarabilǎ activitǎţilor prea serioase (cum ar fi scrisul. Ori cititul). Despre Alexandra aş spune mai curând cǎ are un discurs critic demn de invidiat, dar, …de ales a ales ea. Raluca Dumitrache scrie o prozǎ inspiratǎ din realitate. Bunǎ ascultǎtoare transpune poveştile auzite în paginǎ în maniera ei. Şi, n-o face deloc rǎu. Coerentǎ, poeticǎ, abordând subiectul curajos, proza Ralucǎi Dumitrache este atractivǎ. Nu i-ar strica un strop de umor, ori poate un dram de nebunie specificǎ acestei caste sociale. Raluca îşi conduce bine acţiunea, îşi creioneazǎ bine personajele. Punerea în scenǎ, acţiunea, conflictul, finalul sânt bine gândite, bine construite. Adelina Cristiana Bǎlan! Cea de pe urmǎ… care, cine ştie? Se vrea cea dintâi. Îi dorim sǎ fie aşa.

Prozele ei dense, mult prea condensate, şuvoie metaforice, adevǎrate revǎrsǎri, de parcǎ s-ar hrǎni cu metafore (lichidul ei amniotic), ne-au cucerit. Este plǎcut sǎ citeşti un text cu asemenea forţǎ, ştiind cǎ autorul ei este ,,o prichinduţǎ”. Jocul necontenit al literelor, joc impus de mintea ei maturǎ, joc uimitor în care Adelina crede cu sfinţenie. Iubeşte cuvîntul scris şi rostit. Îl iubeşte şi-l urǎşte deopotrivă, eliberîndu-l, cu furie. O furie bine temperatǎ. Cuvinte, într-o ordine cazonǎ, îmbulzindu-le, uneori redundant, atentǎ sǎ nu rǎmînǎ din paginǎ niciun spaţiu neexploatat. Scrie şi scrie bine. Postmodernist? Cine ştie, poate de dragul textului „comite” nişte încadrǎri în curente literare.

Adelina scrie din pasiune, oferindu-ne iluzia reîncarnǎrii – cum a ţinut sǎ explice una dintre colegele de cenaclu. Mi-o imaginez nedespǎrţitǎ de stiloul ei, totdeauna cu un carneţel în buzunar, gata sǎ noteze. Uitǎ ea cumva vreuna din metaforele care-i invadeazǎ fiinţa? Abundenţa metaforei, discursul în aceastǎ manierǎ ar putea stârni invidie. Una constructivǎ, desigur. Iar ei, talentul îi dǎ aripi de cernealǎ. Acurateţea exprimǎrii, siguranţa discursului inteligent, mǎiestria cu care Adelina îşi conduce firul roşu al acţiunii prin ploaia metaforicǎ, toatǎ aceastǎ deprindere înseamnǎ muncǎ, ori talent „cu caru’”- cum am fi tentaţi s-o spunem. Prozele ei, cu titluri justificate, captiveazǎ prin torentul metaforic, lǎsîndu-şi cititorul fǎrǎ aer, prin uimitoarea forţa de stǎpînire a frazei şi a tehnicii frazǎrii. Surprinzǎtoare prin tot ce iese de sub pana ei. S-ar putea crede cǎ joaca ei serioasǎ este de fapt o încrâncenare în a-şi demonstra cǎ poate scrie pagini ca cele din „Orbitor”.

În volumul de faţă, Adelina este prezentǎ cu prozǎ scurtă. Din toate prozele ei, cel mai bine o defineşte Lumina dintr-o garsonierǎ, lumina îmi creşte aripi de cernealǎ, pe care le dǎruieşte sufletului.

Despre Adelina vom mai auzi. Va deveni ori o mare scriitoare, ori, are şanse egale sǎ eşueze. Numai de ea depinde. Recomand acest volum „Din cele patru zǎri” din toatǎ inima, autoarele lui meritǎ întreaga noastrǎ atenţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *