Putina poezie

Traducătoare de poezie din şi în limba franceză, sătmăreanca Corina Petrescu debutează cu volumul de versuri Pentru că tu exişti – Editura Timpul, Reşiţa, 2001.

Prezentă în două antologii de lirică sătmăreană, Cuvinte din Nord I (Ed. Solstiţiu, Satu Mare, 2003) şi Cuvinte din Nord II (Ed. Solstiţiu, Satu Mare, 2004, impresionează prin muzicalitatea versurilor pe care fiecare cuvânt îl dă creaţiei sale.

Iată ca volumul de poezii intitulat Creion apărut în anul 2009, la Editura Citadela Satu Mare, o detaşează de mizerabilismul (din lat miserabilis) exprimat în poezia douămiistă, poeta reuşind să creioneze o multitudine de imagini de o sensibilitate şi frumuseţe poetică mai rar întâlnită, impunând un profil nou liricii aflată la graniţa mileniului trei. Astfel este dornică să exteriorizeze prin poezie să caute răspunsurile la întrebările care-i chinuie liniştea, simplitatea, speranţele.

Volumul este constituit pe mai mult teme, asocierea superbă a imaginilor, timp – clepsidra, anotimpurile – iarna, primăvara, natură – pădurea, culori – alb, roz, etc. se combină graţios cu frumosul, calmul şi firescul relaţiei om – natură – timp. Unele dintre poezii sunt încărcate de mister, sau o stare de calm, înşelător, confundată uneori cu sentimentul de nefericire sau de iubire neîmplinită.

Dincolo de Aparenţă (Timpul devine o clepsidra a ta şi numai a ta) şi cu ea acea curiozitatea naivă de a afla viitorul şi norocul în palmă. Asemănarea firicelelor de nisip, mişcătoare (Dacă în palma ta/A mai rămas nisip, Un singur fir, Doar unul) spălate de apa transparentă a mării unde se reflectă doar aflarea liniei vieţii, şi căutarea identităţii de sine. Dorinţa de a regăsi sau de a redescoperi absolutul este mai degrabă o operaţie estetică care costă scump.

Camera, singurătatea, dorul (nestins buchet/ de liliac/ în nopţi de septembrie – Dor) ca şi piramida nopţii care se prăbuşeşte în soare sunt doar gânduri de disperare care ajung în suflet, acolo unde se naşte scrisul.

La Corina Petrescu nu trebuie scăpat un amănunt. Realul este (câtă lumină … cât întuneric – Senzaţii), intersectat cu teama (frica care naşte monştri- Frica), dar în acelaşi timp şi cu bucuria de a regăsi în La Infinit- (spălătorii de vise frumoase), sau chiar răspunsul la (visul unei lacrimi – Poezie) care nu-i dă pace. Creează fără ca ceva să o împiedice să fie pătrunsă de (sentimente prinse de ramuri fierbinţi – Dacă), de speranţă (sufletul hărţuit de tristeţe şi chin, de speranţa… – Părere), unde albul joacă rolul fascinant al începuturilor, al perfecţiunii (De fapt… ce este albul? Ce este curatul? – Gri de zăpadă).

Nu se poate pierde din vedere că un Creion bine ascuţit ( nu doare/ deloc – Ied), îi dă curaj, devine încrezătoare în propriile forţe, mai puternică să-şi exprime propile idei. Poeziile par dedicate cuiva unde fluxul de imaginaţie se contopeşte cu iluzia, dar şi cu o mişcare intimă, urma lăsată de un creion sau de urma unui vis. Eu aş adăuga neîmplinirea unui vis.

Crivăţul, fulgii de nea, iarna, bradul de Crăciun, naşterea ca şi moartea fac parte din cotidian. Dimensiunea şi calitatea vieţii nu fac oamenii nemuritori, dar pot rămâne aşa cum spune poeta, veşnic imortalizaţi pe hârtie fotografică (numai din fotografii/ nu poţi pleca/ cu adevărat/ şi/ pentru totdeauna – Condiţie).

Originală, discretă aminteşte de forţa universului, Divinitatea, care ţine în mână clepsidrele (…unde e mâna/ Ta, Doamne, /să le mai întorci/din când în când/ aceste uitate/şi totuşi,/ cât de însemnate/clepsidre? – Destin) şi în acelaşi timp sufletul poetei de neînlocuit în poezia Impas).

Versurile sunt meditaţii aprofundate în care poeta şi caută mângâierea în liniştea naturii, în scris dar şi în vârtejurile vieţii, care îi conferă o şansă de afirmare, de supravieţuire (Şi dacă scrii/(…) Propriul tău vârtej poate deveni/ o şansă pentru cuvânt – O şansă pentru poezie).

Autoarea încheie cu un discurs liric în care înglobează cuvinte sensibile emoţionante conferind versului o anumită sonoritate şi imagini artistice creionate cu iubire pentru cuvântul scris: Cerneala de scris este/ Simpatică şi nimeni/ Nu poate înviora literele/ Cuvântul rămâne în noapte,/ Îngropat adânc,/ Într-o altă pădure de argint – Undeva, Pădurea).

Despre poezia Corinei Petrescu se va mai auzi cu siguranţă. Are ceva din misterul celor care lasă talentul să se amestece cu dulceaţa cuvintelor dincolo de efortul creaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *